Ai promovat specialistul. Echipa tot de el depinde.

Lucrările pe care le făcea cel mai bine au rămas la el. Nimeni nu i le-a luat, iar el le termină mai repede decât ar dura să le explice. Echipa îl caută pentru execuție, nu pentru decizii, și sarcinile delegate se întorc cu o întrebare.

Experiența tehnică poate susține noul rol. Coordonarea cere însă responsabilități și practici distincte: ce anume predă, ce hotărăște singur și cum spune unui coleg că ceva trebuie făcut altfel.

Două activități de specialist se predau efectiv, cu nume și cu dată. Nu „mai deleg", ci: acestea trec de luni la doi oameni anume, cu ce le trebuie ca să le poată face.

Alături merge mandatul: ce decide fără să întrebe, ce decide și anunță după. Și o schimbare la superior — dacă întrebarea zilnică rămâne despre cât a produs el personal, coordonarea nu are cum să devină prioritate.

Strângem situațiile care se repetă la ei în echipă: sarcina care se întoarce, discuția amânată, colegul care lucrează altfel decât s-a stabilit. Ele devin exercițiile, nu un curriculum general.

Lucrăm delegarea, feedbackul pe comportament și discuțiile dificile, în sesiuni scurte, cu temă între ele. Fiecare modul se termină cu două-trei angajamente scrise, iar la 30 de zile revenim asupra lor: ce s-a aplicat, ce nu a mers, ce ajustăm.

Superiorul direct intră în discuție de la început și primește propria temă, pentru că ce se exersează în sesiune se susține sau se pierde în operațional. Vezi cum construim programele

Care dintre cele două activități au fost predate și au rămas predate. Câte sarcini se întorc la coordonator după ce le-a dat mai departe, și cu ce fel de întrebare. Ce decizii ia echipa fără el, într-o săptămână obișnuită. Și dacă discuțiile individuale au avut loc cu fiecare om. Sunt lucruri pe care le vezi într-o discuție scurtă cu el și cu superiorul.

Seamănă cu situația ta?

Spune-ne ce nu funcționează. Începem de acolo.

Discută situația ta →